Marius Șumudică a vorbit despre situația lui Dennis Politic, jucător transfer în vară de FCSB de la Dinamo.
Tehnicianul nu este impresionat de evoluțiile fotbalistului de la FCSB și consideră că a făcut o alegere greșită când a plecat de la Dinamo.
Gigi Becali l-a transferat cu foarte mult entuziasm pe Dennis Politic vara trecută, de la Dinamo, plătind aproximativ un milion de euro pentru această mutare.
Mai mult decât atât, dinamoviștii l-au primit și pe Alex Musi, fotbalist cedat de FCSB, care îndeplinește regula U21. Dacă Musi este un titular de bază la Dinamo, Dennis Politic nu s-a adaptat la formația patronată de Gigi Becali.
Marius Șumudică a dat verdictul în privința acestui subiect și este convins că jucătorul a făcut o mare greșeală atunci când a ales să evolueze pentru FCSB.
De asemenea, fostul antrenor de la Rapid a vorbit și despre o eventuală revenire a lui Florinel Coman la FCSB, revenire pe care o consideră excelentă pentru campioana en-titre a Superligii.
Șumudică crede că Politic avea șanse mult mai bune de a impresiona în fotbalul românesc dacă ar fi rămas la Dinamo, acolo unde era apreciat de conducere, de fani, și de banca tehnică.
„La cele zece meciuri pe care le mai au ca să prindă play-off-ul vor ochii jucători și vor mai aduce. Mai au și meciuri în cupele europene. E clar că Florinel e un jucător care poate face diferența.
Are forță, picior, calități bune. Nu se poate face comparația. Dacă vor să îi dea șansă lui Tavi Popescu… Florinel ar putea rezolva problema flancului stâng.
El joacă bandă stângă în 4-3-3 și 4-2-3-1. Ar ridica nivelul de calitate. Totuși, jucătorii care revin la o echipă după ce au plecat foarte rar se ridică la același nivel. El e totuși un jucător de națională. Ar putea fi un restart.
Am văzut secvențe cu Politic doar la încălzire. Săracul, a fost cea mai proastă alegere. A luat calul greșit. Era cine era la Dinamo, era iubit de suporteri. Între timp a devenit Musi”, a declarat Marius Șumudică, potrivit Fanatik.